5 motive de ce companiile IT din Moldova trebuie să dezvolte pe Python

Companiile ce implementează produse software, iau în considerare mai mulți factori când selectează stack-ul pentru un proiect. Factorii luați cel mai des în calcul sunt: viteza de dezvoltare, costul programatorilor, securitatea, scalabilitate, popularitatea, librăriile, integrările și stabilitatea.

În acest articol am adunat 5 cele mai importante motive pentru a face o alegere argumentată în adoptarea limbajului Python în compania dvs.

1. Viteza în development

Un criteriu important pentru afaceri și startup-uri este viteza de lansare a produsului pe piață (Time-to-market). Motivul pentru care timpul de introducere pe piață este atât de important este că o lansare târzie a produsului, în orice industrie, poate avea un impact negativ asupra veniturilor.

Python este un limbaj care va permite să măriți viteza de development cu ajutorul frameworkurilor high level care sunt focusate în acest scop. Django este cel mai popular web framework și încurajează dezvoltarea rapidă și corectă, într-un design pragmatic care alocă mult timp securității, scalabilității și vitezei de implementare a aplicațiilor de la concept până la finalizare.

Un alt exemplu de un API Endpoint in Flask framework în câteva rânduri de cod

Un alt factor important în mărire a vitezei este reducerea codului scris. Python are un set de reguli și concepte implementate în arhitectura limbajului cu scopul reducerii volumului de cod, spre exemplu o aplicație în Python este de 2–3 ori mai scurtă decât una analogică în Java. Tot odată Python are dezvoltate o mulțime de librării în repositoriul Pypi care oferă dezvoltatorilor șansa de a utiliza soluții replicabile și verificate.

2. Popularitate în creștere

În ultimii ani se observă un trend încrezut de creștere a popularității limbajului Python prin activitatea de pe StackOverflow și volumul de cod scris pe GitHub. Acesta se datorează mult dezvoltării rapide a domeniului de machine learning unde Python e limbajul pe care sunt dezvoltate cele mai populare frameworkuri cât și mărirea popularității dezvoltării aplicațiilor web pe acest limbaj.

Python de asemenea este în topul celor mai iubite limbaje, demonstrând satisfacția dezvoltatorilor conform StackOverflow 2020 Developer Survey, tot odată dacă ne uităm la tehnologiile pe care dezvoltatorii le raportează că nu le folosesc, dar doresc să învețe, Python ocupă primul loc pentru al patrulea an consecutiv.

https://insights.stackoverflow.com/survey/2020

Proporțional cu creșterea popularității crește și comunitatea de dezvoltatori, astfel apar librării noi, se fac mai multe contribuții în proiectele open source și se oferă suport pentru dezvoltatori cu materiale pe bloguri și răspunsuri pe StackOverflow. Tot odată putem să menționăm că și în Moldova avem o comunitate mare de dezvoltatori Python care participă la evenimente tematice și oferă suport reciproc la începători.

3. Gamă largă de posibilități

Python este un limbaj cross platform și este utilizat în diverse domenii cum ar fi: data analysis, web development, machine learning, DevOps, web crawling și multe altele.

Era IoT a adus nenumărate oportunități pentru programatorii Python. Platformele precum Raspberry Pi permit dezvoltatorilor să își construiască cu ușurință propriile dispozitive. Cu ajutorul frameworkurilor grafice, ca Kivy, e posibil de dezvoltat aplicații desktop, jocuri și aplicații mobile pe Python fiind portabile între platforme.

Totuși cel mai popular domeniu unde este folosit acest limbaj este Data Analysis și Machine learning. Dacă aveți nevoie să dezvoltați un produs software ce implică ML cel mai probabil veți folosi Python din cauza numărului mare de soluții deja dezvoltate pe acest limbaj.

https://www.jetbrains.com/lp/python-developers-survey-2019/

Un motiv important pentru dezvoltatorii web este că Python susține rularea sarcinilor în background într-un mod distribuit (cu celery, huey etc) fără cron jobs și suportă websockets spre deosebire de PHP.

4. Este un proiect Open Source

Un alt avantaj a creării unui proiect cu Python este că îl puteți utiliza și distribui gratuit. Python este cunoscut ca un produs open-source, ceea ce înseamnă că copierea, încorporarea și distribuirea Python în produsele dvs. este nelimitată și gratuită.

Toate versiunile moderne de Python sunt protejate prin drepturi de autor sub o licență compatibilă GPL certificată de Open Source Initiative. Sigla Python este marcă comercială, dar permite personalizarea. Iar Python Software Foundation (PSF) este o companie non-profit care deține drepturile de proprietate intelectuală din spatele limbajului de programare Python.

5. Este ușor de adoptat

Python este ușor de învățat și ușor de utilizat, făcându-l o alegere de top pentru noii veniți. Este considerat unul dintre cele mai accesibile limbaje de programare, deoarece oferă o sintaxă simplificată și pune mai mult accent pe limbajul natural. Codul Python e ușor de scris și înțeles ceea ce înseamnă că trebuie să investești mai puțin timp pentru a intra rapid în procesul de dezvoltare.

Python este folosit în programele educaționale și oferă un mediu interactiv în care să exploreze abordări procedurale, funcționale și orientate spre obiecte pentru rezolvarea problemelor. Structurile sale de date la nivel înalt și sintaxa clară îl fac un prim limbaj ideal, în timp ce numărul mare de biblioteci existente îl fac potrivit pentru a aborda aproape orice sarcină de programare.

Concluzie

Pentru a lua o decizie argumentată în selecția limbajului potrivit pentru proiectul dvs trebuie să faceți o analiză comparativă pentru a identifica punctele forte și slabe a fiecărui limbaj. Tot odată ca decizia să fie pe o perspectivă lungă de timp și folosiți experiența altor companii pentru a vă ușura alegerea.

Proiecte internaționale dezvoltate pe Python:

Proiecte locale dezvoltate pe Python:

Companii din Moldova care dezvoltă pe Python:



Dacă acest material a fost util te rugăm să faci un share pentru a contribui la dezvoltarea comunității de Python Developers